Rezultate Polonia

Oricat m-as stradui, nu pot sa numesc nenorocitea de la Petrila „accident”. Singurul cuvant care se potriveste este „asasinat”. Indiderent cat as incerca, nu reusesc sa stabilesc vinovatii „tehnice”, institutionale. Mortii sunt morti. Vinovatii sunt pe post de „tapi ispasitori”, de cele mai multe ori fiind chiar mortii. Care sunt morti. In fiecare an, de doua-trei ori, in subteranele miniere ale Romaniei se comit, cu sange rece, astfel de orori. Al cui este „sangele rece? Al ministrilor care imediat se inghesuie sa ajute familiile indoliate, sa acorde cea mai buna asistenta medicala celor care au scapat cu viata, sa explice cum s-au tocat fondurile de la bugetul national sau de la UE? Al sefului statului, care cere cu o retorica de campanie electorala „modernizarea minelor”, ca sa „nu mai continuam sa omoram oameni”? Ei sunt asasinii? As vrea sa spun „da”, dar nu pot. Nu ei sunt, ci eu. Si dumneavoastra, toti.
Absolut toti. Problema mineritului si a minerilor este singura de care nu vrem sa stim. Ei minerii, de aproape 20 de ani, sunt „hoarda”, sunt „haita”, sunt „masa de manevra”, sunt „ciomagasii” de intelectuali… Noi, toti ceilalti, nu am reusit sa-i iertam, sa-i intelegem, sa ne apropiem de ei sau sa-i lasam sa se apropie… Niciodata problemele lor nu au trecut emotional dincolo de limitele geografice ale bazinelor carbonifere, decat in masura in care ne asteptam la o alta mineriada… Revendicarile lor nu au fost pentru noi decat „pretexte” ale acestora de a navali din nou in Capitala pentru instaurarea „democratiei” cu bata. Noi, cu totii, am fost si suntem emotional alaturi de profesori, de medici, de functionari… Alaturi de mineri, niciodata in ultimile doua decenii. Acesta este principalul motiv pentru care ortacii sunt „arestati la domiciliu”, cu tot cu probleme, prin vaile lor. Nu ne intereseaza ce fac si care le sunt durerile, tot ce vrem sa stim este ca nu s-au urcat in autobuze… I-am lasat la mana guvernantilor, ii pedepsim astfel pentru aceeasi vina ca a noastra, aceea de a fi masa de manevra. Eu sunt „asasinul” de mineri, pentru ca atunci cand am scris despre viata lor si despre revendicarile lor, am lasat loc in text, printre randuri, pentru intrebarea cu raspuns subinteles: „Vor veni la Bucuresti?”. Dumneavoastra sunteti „asasinii”, pentru ca ati raspuns afirmativ, perpetuându-se astfel o ura care nu era a dumneavoastra. Iar cand acolo se moare, aproape ritmic, ne „spalam” pe maini de ura noastra cu lacrimi de circumstanta, aceleasi pe care le plangem si la telenovele. Nu mai cautati vinovatii. Eu sunt. Si dumneavoastra.